Crearea și rularea unui fișier Linux „.a”.

Înțelegerea modului de a crea și a rula un fișier „.a” este crucială pentru dezvoltarea eficientă a software-ului în mediul Linux. Acesta este un mod cuprinzător pentru instalarea și configurarea unui fișier Linux „.a”. Să descoperim ce este fișierul Linux „.a”, să îi explorăm scopul, structura și cum poate fi creat și executat.

Ce este un fișier „.a” în Linux?

Un fișier Linux „.a” este un fișier de arhivă care servește ca container pentru un cod și date compilate. Este cunoscută în mod obișnuit ca o bibliotecă statică care conține coduri care sunt legate de codul apelant în momentul compilației, care devine o parte fundamentală a aplicației. Aceste fișiere Linux „.a” oferă o contribuție fundamentală pre-compilată la aplicație, contrastând complet fișierele de biblioteci dinamice Linux „.so” în care se realizează legătura în timpul execuției.

Să ne imaginăm un scenariu în care un dezvoltator implementează trei programe diferite. Știind că există funcționalitatea partajată între aceste programe, programatorul creează o bibliotecă care încapsulează aceste caracteristici comune care sunt prezentate ca fișier „.a”. Vestea importantă de știut în acest moment este că fișierele Linux „.a” devin o colecție reutilizabilă de cod și date pe care alți dezvoltatori le pot folosi în proiectele lor.

Cerințe preliminare:

Înainte de a învăța cum să creați și să rulați un fișier „.a” în Linux, este important să cunoașteți câteva lucruri de bază. Există câteva condiții preliminare care ar trebui asigurate înainte de a efectua o funcție în Linux. Acestea sunt după cum urmează:

• Ubuntu 20.04 sau orice cea mai recentă versiune
• Acces la o linie de comandă sau la o fereastră de terminal
• Un cont de utilizator, în special privilegii sudo, pentru diferite fișiere și directoare

Cum creați și rulați un fișier Linux „.a”?

Crearea și rularea unui fișier Linux „.a” implică o serie de pași: creare, compilare și execuție. Pot fi folosite diferite moduri pentru a efectua aceste acțiuni, iar fiecare dintre ele le vom explora individual. Sa incepem.

Aveți nevoie de un compilator GCC pentru a rula și a executa următorul exemplu. Compilatorul este folosit pentru a rula toate comenzile pentru a crea și a rula fișierul Linux „.a”:

Următorii sunt pașii care sunt explicați prin diverse comenzi și tehnici.

Pasul 1: Compilați un fișier sursă C

Începeți lucrul prin crearea unui fișier sursă C folosind un compilator GCC pentru a compila fișierele sursă C (.c) în fișiere obiect (.o) cu următoarea comandă:

Indicatorul „-Wall” activează toate avertismentele, iar indicatorul „-c” îi spune GCC doar să compileze, nu să conecteze, în acest moment.

Pasul 2: Creați arhiva bibliotecii

Următorul pas este crearea fișierului bibliotecă. Comanda „ar” creează arhiva bibliotecii statice (.a) din fișierele obiect. Prin urmare, folosim următoarea comandă:

Această comandă creează un fișier de arhivă static numit „libfile.a” combinând diferite fișiere obiect care au extensia „.o” folosind comanda „ar” (arhivă) în sistemele de operare Linux. Această comandă are trei lucruri de observat: „c”, „v” și „q”. Să defalcăm componentele și să înțelegem scopul fiecărui steag și argument în contextul acestei comenzi:

ar: Efectuează comanda de arhivare în sistemele Linux. Funcția de bază a comenzii „ar” este de a crea, modifica și extrage din arhivă.

-c: Acest flag indică crearea unei noi arhive dacă nu a fost deja creată sau nu există încă. Dacă există un fișier de arhivă cu numele dat, indicatorul „-c” asigură că este recreat, înlocuind orice conținut anterior.

-v: Indicatorul verbose afișează informații detaliate despre procesul de arhivare. Oferă un feedback cu privire la fișierele care sunt adăugate în arhivă.

-q: „q” înseamnă „adăugați rapid”. Acesta solicită indicatorului „ar” să atașeze prompt fișierele specificate la arhivă fără a verifica dacă există simboluri duplicate sau operațiuni care consumă timp.

libfile.a: Numele fișierului este necesar pentru comanda care va fi creată sau modificată. Aici, dăm un nume de fișier ca „libfile” cu extensia „.a”, ceea ce indică faptul că este un fișier de arhivă de bibliotecă static.

*.o: „*” de la sfârșitul comenzii reprezintă fiecare fișier din directorul selectat cu o extensie „.o” care se referă la fișierele obiect. Fișierele obiect sunt rezultatele compilarii codului sursă și conțin un cod de mașină care nu este încă legat de niciun executabil final.

Pasul 3: Vizualizarea conținutului bibliotecii

Acum că am creat arhiva bibliotecii, o putem vedea folosind comanda „ar –t”. Comanda „ar –t” listează toate conținuturile care sunt prezente în bibliotecă.

Comanda „ar -t libfile.a” listează toate fișierele obiect care sunt conținute în fișierul arhivă de bibliotecă statică numit „libfile.a” folosind comanda „ar” într-un sistem de operare Linux. Să analizăm fiecare steag și funcționalitatea lor:

ar: După cum am menționat anterior, aceasta este comanda de arhivare în sistemele Linux.

-t: Indicatorul „-t” este folosit pentru a afișa cuprinsul arhivei, afișând numele fișierelor obiect care sunt stocate în „libfile.a”.

libfile.a: Pentru a citi datele, trebuie să știm numele fișierului arhivă.

Pasul 4: Utilizarea bibliotecii într-un alt program

Să vedem acum cum să folosim noul fișier Linux „.a” într-un alt program. Deoarece am creat o bibliotecă, acum poate fi folosită oriunde și în orice program, doar adăugând biblioteca la comanda de compilare. O putem realiza cu ajutorul comenzii ulterioare. Include toate anteturile și linkurile necesare bibliotecii.

În această comandă, „-L” specifică calea bibliotecii, „-lfile” legături cu fișierul lib „library.a”, eliminând prefixul „lib” și sufixul „.a”.

Pasul 5: Rulați un fișier Linux „.a”.

În cele din urmă, putem rula fișierul „.a”. Rezultatul este afișat imediat după rularea următorului script în terminalul dvs.:

Această comandă execută fișierul, utilizând funcționalitățile care sunt furnizate atât în ​​fișierele sursă, cât și în biblioteca statică legată.

Concluzie

Crearea și rularea unui fișier „.a” în Linux necesită compilarea diferitelor comenzi care realizează crearea, compilarea și legarea fișierelor. Înțelegerea acestor pași și a funcționalităților de lucru ale fiecărei comenzi le permite dezvoltatorilor să-și organizeze codul, să folosească biblioteci externe și să dezvolte programe scalabile. Indiferent dacă trebuie să utilizați comenzile de bază precum nano și GCC sau că sunteți pe cale să lucrați cu tehnici mai avansate cu biblioteci statice, stăpânirea acestor abilități ajută la dezvoltarea practică bazată pe Linux.